|
Stiri -
Social
|
|
Scris de Cristina Colestean
|
|
Miercuri, 28 Iulie 2010 12:39 |
Zece posturi de televiziune au fost amendate sau somate de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru nerespectarea unor prevederi ale legislaţiei audiovizuale în diverse relatări despre sinuciderea cântăreţei Mădălina Manole. Este vorba despre Antena 1 (amendată cu 10.000 de lei), Antena 3 şi Realitatea TV (amendate cu câte 7.500 de lei), TVR 1 şi Kanal D (amendate cu câte 5.000 de lei) şi, respectiv, B1 TV, OTV, Naţional TV, Prima TV şi Pro TV, care au fost somate.
Membrii Consiliului au decis sancţiunile luând în calcul dacă postul a mai avut abateri referitor la prezentarea de tehnici criminale şi în funcţie de ce încălcări ale legislaţiei s-au produs. CNA a avut în vedere faptul că unele posturi au prezentat tehnici de sinucidere, nu au respectat dreptul la intimitate al familiei cântăreţei, în momente de tragedie şi au difuzat imaginea neblurată a copilului artistei, în vreme ce alţi radiodifuzori au înregistrat numai una sau două dintre aceste abateri.
Membrii CNA au stabilit că prezentarea de tehnici sinucigaşe nu respectă prevederea potrivit căreia "în intervalul orar 6,00 - 22,00 nu pot fi difuzate emisiuni care conţin detalii sau metode de sinucidere ori de automutilare; demonstraţii sau detalii importante privind tehnici criminale".
Potrivit Consiliului, prin nerespectarea dreptului la intimitate al familiei Mădălinei Manole, se încalcă dispoziţia legală conform căreia "orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire". Nu în ultimul rând, potrivit CNA, "copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale".
În altă ordine de idei, CNA a decis să trimită scrisoare de atenţionare postului Antena 2, pentru că a menţionat numele substanţei cu care Mădălina Manole s-a sinucis, şi să someze Realitatea FM, pentru că a difuzat elemente legate de tehnica de sinucidere în acest caz.
Vicepreşedintele CNA Ioan Onisei este de părere că cel mai grav aspect este acela de a face cunoscut insecticidul.
În perioada 14 - 18 iulie, CNA a monitorizat modul în care au fost respectate dispoziţiile legale privind protecţia copilului şi protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine în emisiunile de ştiri şi de dezbatere de la 11 televiziuni care au difuzat informaţii şi comentarii privind încetarea din viaţă a artistei Mădălina Manole.
Între 14 şi 16 iulie au fost monitorizate programele a trei posturi de radio, printre care şi Realitatea FM, urmărindu-se cum a fost prezentat în emisiuni cazul Mădălinei Manole. AGERPRES
|