|
Stiri -
International
|
|
Scris de Cristina Colestean
|
|
Miercuri, 28 Iulie 2010 12:28 |
Guvernul, în ansamblul lui, e perfect. Cea mai mare problemă, pe care trebuie să o recunosc, este cea de comunicare publică, a declarat ministrul Economiei, Adrian Videanu, într-un interviu realizat de Andreea Pora, în Revista 22.
Videanu consideră că PDL şi-a numit reprezentanţii doar la locul potrivit, în serviciile deconcentrate, iar sectorul public a înregistrat o diminuare cu 36.000 de oameni, deci nu s-au făcut angajări de clientelă politică a PDL. Acesta susţine că la Ministerul Economiei, a angajat 3-4 oameni, şi a adus consilierii personali, care sunt în cabinetul demnitarului. Acestă declaraţie răspunde acuzaţiei lansate de preşedintele Băsescu că guvernul înregistrează dificultăţi în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor bugetare. În acest context, Videanu a spus că cea mai mare problemă a PDL este că nu are un înlocuitor pentru Traian Băsescu, dar partidul este constient că "dacă nu reuseşte să scoată România din criză, poate să caute mult şi bine un înlocuitor".
În ceea ce priveşte remanierea guvernamentală, Adriean Videanu a declarat că este necesară doar la momenetul potrivit, atunci când se constată o inflexiune a unui nou set de politici cu care vine guvernul. "De la o cădere economică dramatică, drumul către o relansare trece prin zero. Când se va ajunge pe acel punct cu un nou proiect de relansare economică, eu cred că e necesară o remaniere", a spus Videanu.
|